Ursula K. LeGuin - Mâna stângă a întunericului

Nu citisem demult ceva fantasy şi simţeam nevoia să-mi pun imaginaţia la treabă; să zburd pe alte meleaguri, să cunosc alte fiinţe şi să i-au parte la viaţa şi activitateta lor.

             Recunosc, pentru mine, titlul contează cam 50% în alegerea unei cărţi, restul procentelor  fiind împărţite în mod echitabil între: numele autorului, ilustraţia copertei şi numele editurii.

 

             Titlul mi s-a părut intrigant, deoarece nu pot vizualiza întunericul ca pe o fiinţă şi mai ales una cu mâini, deci cu aspect uman. Am decis că titlul era excelent, cu un înţeles tăinuit în cele 300 de pagini ce mă aşteptau să le dezleg misterele.

             Numele autoarei nu-mi spunea nimic deoarece sunt un cititor tânăr şi nu mă pot mândri decât cu vreo trei sute de titluri, iar ca cititor fantasy pot spune că sunt şi mai tânăr; dar am decis să îi acord încrederea cuvenită, cum au făcut şi alţii înaintea mea.

             Apoi vine ilustraţia copertei, o imagine ce deja exercita o anumită atracţie asupra mea; iar mintea mea galopantă ţesea deja o poveste pornind de la puţinele detalii de care dipuneam înainte de a mă cufunda în lectura cărţii.

              Şi nu în ultimul rând venea numele editurii (unul cu greutate) şi al colecţiei, ambele constituind o dovadă a faptului că nu greşeam alegând această carte pentru a-mi îmbunătăţi cultura şi a-mi înfrumuseţa timpul liber.

              Toate aceste elemente le-am analizat rapid, în vreo 30 de secunde în tre rafturile bibliotecii judeţene şi mai că aş fi stat acolo să citesc cartea, dacă nu-mi venea în minte confortul, liniştea şi intimitatea de acasă.

              Acţiunea romanului se petrece pe planeta Gethen sau Iarnă, folsind denumirea dată de primii Investigatori, mai exact în Odharhahad Tuwa, adică a douăzeci şi doua zi din a treia lună de primăvară.

             Cum stă treaba cu denumirile şi indicaţiile spaţio-temporale nu te poţi lămuri decât urmărind firul epic, deoarece scoase din context cuvintele devin seci şi dure dar relatate de cei doi naratori-personaje, devin pline de savoare literară.

              Genly Ai este Trimisul, cel a cărui misiune este favorizarea intrării planetei şi a naţiunilor ei într-o alianţă interplanetară, numită Ecumen. Misiunea lui Ai este luată în derâdere sau privită cu neîncredere (ca pe o farsă) ori teamă chiar, în ciuda dovezilor aduse cu el şi prezentate în cele două state principale (vrăjmaşe între ele, ceea ce face totul mai picant) ale planetei, unde se va desfăşura practic toată acţiunea, Karhide şi Orgoreyn.

              Intrigile şi maşinaţiunile care conduc cele două state îi stau împotrivă lui Ai, dar el va găsi sprijin şi încredere în persoana lui Harth, deşi nu o ştie decât în ultima treime a cărţii. Întreag operă este un drum de iniţiere pentru terrianul Ai cât şi pentru karhidianul Harth.

             Numele hermafroditului (pentru că pe acea planetă toţi sunt hermafrodiţi; Ai este cel oarecum anormal), Harth, poate deriva şi din cuvântul englezesc heart (inimă), iar finalul emoţionant poate constitui chiar o dovadă în acest sens; dar vă las pe voi să daţi mai multe interpretări cărţii.

             Lumea din scrierea Ursulei nu cuprinde toate elementele clasice ale unui fantasy dar nici nu încalcă tiparele acestui gen fiind doar aproape de limită.

             Misticul îşi dă mâna cu fantasticul, în acest roman, formând un amalgam „energetic” care gâdilă imaginaţia cititorului şi îi dă o stare pentru care cuvintele sunt prea goale de sensuri... 

Ursula K. LeGuin - Lumea lui Rocannon

Şi iarăşi Ursula nu se dezminte nici prin acest roman „Lumea lui Rocannon”; un alt fantasy ce nu poate decât să aducă laude celei ce l-a creat.

Dar de ce am ales să citesc această carte? Nu e foarte important dar ţin să vă spun câteva cuvinte şi despre acest lucru. De la bibliotecă, am luat cartea ghidându-mă după editură – Nemira e un nume mult prea important pentru a nu fi observat – şi după colecţie; ştiam că în colecţia Nautilus există şi cărţi fantasy, cele după care mă dau eu în vânt. Pentru ca decizia  luată să fie definitivă, a fost destul numele autoarei – mai citisem o carte de-a ei – şi ilustraţia copertei care îmi spunea clar că acest volum va reuşi să mă prindă în mrejele lui.

Văzând că sunt prima persoană care o împrumută, un sâmbure de fericire a încolţit în sufletul meu, deoarece voi fi primul care-i va atinge fiecare pagină, voi fi primul care pătrunde în tainele cărţii şi singurul care se va bucura de „virginitatea” ei.

Dar să revin la subiectul romanului pentru că acesta e cel mai important. Rocannon e un etnolog venit pe această planetă nouă, fără nume, cu scopul de a afla mai multe despre tradiţiile, obiceiurile şi viaţa pe care o duc speciile care o locuiesc. Da, speciile! Deoarece spre deosebire de majoritatea planetelor (din alianţa asta a lor) aici există mai mult de 3-4 specii dotate cu inteligenţă şi raţiune, însă din punct de vedere tehnologic se află doar în Epoca Bronzului.

Problema cea mai mare e faptul că nişte răzvrătiţi din alianţă au coborât pe planetă şi şi-au făcut o bază secretă periclitând şi distrugând viaţa celor de aici.

Echipajul şi nava lui Gaveral Rocannon au fost distruse de un raid al duşmanilor, precum şi un întreg sat de Fiia şi multe alte fiinţe. Gaveral, Lordul Stelelor, cum este numit de băştinaşi, porneşte într-o misiune de răzbunare care are ca scop ajungerea în baza duşmanului şi folosirea ansiblului pentru trimiterea unui mesaj către Liga pentru Zona Galactică (aceştia fiind cei care pot face dreptate).

La mijloc se mai află şi o bijuterie cu o valoare incomensurabilă şi care nu este altceva decât un fel de măr al discordiei, pricinuind numai pierderi şi nefericiri.

Cine îl va însoţi, precum şi peripeţiile prin care va trece eroul le puteţi afla din paginile romanului. De asemenea mai sunt şi alte lucruri interesante de aflat dar vă las şi vouă o parte din bucuria descoperirii. Chiar dacă se totul cu bine, destinul eroului m-a lăsat puţin cam trist deoarece începusem să îl îndrăgesc.

Această carte merită într-adevăr citită.

Stalpii pamantului- Ken Follett

1055 de pagini, atât are ediția în limba română a romanului Stâlpii Pământului. O lucrare grandioasă, enormă și strălucită, o poveste minunată plină de personaje incredibil de verosimile. Dincolo de bariera secolelor, atinge toate sentimentele umane: iubirea și ura, loialitatea și trădarea, speranța și disperarea.

Deși la noi aproape necunoscut, Ken Follet e renumit în străinătate pentru thrillerele istorice pe care le-a scris cu atâta măiestrie, pentru dependența pe care o dau romanele sale.

Acțiunea romanului Stâlpii Pământului se desfășoară inițial pe mai multe planuri narative complet independente, încât te întrebi mai tot timpul care e legătura dintre ele. Apoi  firele narative se leagă unul de  celălalt rezultând de la jumătatea cărții incolo un singur fir asupra căruia atenția cititorului se poate îndrepta cu maximă concentrare.

Contextul istoric e cel al Angliei secolului XII-lea, o perioadă plină de evenimente tulburi cu războaie civile, trădări, crime odioase, comploturi și lupte pentru putere. În acest context Philip, stareț devotat și inventiv al stăreției Kingsbridge vrea să ridice o nouă catedrală, cea mai mare catedrala gotică din lume, mai exact. Tom, zidar devenit arhitect își dorește să fie constructorul acelui monument, deși are sufletul sfâșiat. Frumoasa lady Aliena ascunde un secret rușinos care o face mai puternică și mai hotărâtă, dornică de răzbunare. Jack e în căutarea familiei tatălui său care a murit nevinovat pentru secretul pe care îl știa.

Romanul găzduiește monumental lupta între bine și rău, care face biserica și statul să fie dușmani și va întoarce frate împotriva fratelui.

Paginile cărții “Stâlpii Pământului” se întorc singure parcă, și nici nu știi când trec capitolele unul după altul. Pe nesimțite te trezești că te apropii de final; deși te aștepți ca totul să se termine cu bine și chiar așa se întâmplă, modalitățile, prin care se ajunge la rezolvările respective, sunt cele care fac ca finalul să fie gustat de cititori până la ultimul cuvânt.

america one- Geoarge Lazar

„America One” este volumul de debut al autorului, un roman SF românesc. Cum procedez în ultima vreme, m-am documentat puțin în ceea ce privește reacțiile pe care le-a stârnit romanul printre cititori, fani ai genului și nu numai.

Trebuie să recunosc încă de la început că și-a meritat banii – cei 20 de lei -  mai ales că l-am luat la preț întreg dintr-o librărie fizică, lucru pe care îl fac tot mai rar. Reducerile mari și livrarea la domiciliu mă încurajează să cumpăr cărți din librării online.

Pe scurt, în roman este vorba despre o lume post apocaliptică, unde apocalipsa a fost provocată de oameni, prin poluările lor masive, ceea ce a dus inevitabil la schimbări climaterice drastice și mai ales rapide. O lume post apocaliptică în care mai există doar două puteri, două națiuni care contează, America și Autarhia Europeană. Fiecare izolată pe bucata sa de continent, fiecare acuzând-o pe cealaltă de lipsurile și necazurile de care suferă. Două națiuni pe care niște evenimente provocate de sfori trase pe ascuns le aduc în pragul unui nou război, un război decisiv din care perdantă va fi omenirea în genere.

George Lazăr adaugă cu destul de multă măiestrie și o poveste de dragoste, utilizând și tema iubirii alături de cea a războiului creând o poveste credibilă și demnă de a fi spusă. Ivan, un tânăr provenind din clasa muncitoare a Autarhiei o întâlnește pe Alice, singura supraviețuitoare a incidentului care a distrus Heaven (ce este Heaven va trebui să aflați lecturând cartea), într-un est al Europei, sălbăticit, undeva pe teritoriul României. Descrierile pe care le face autorul cadrului din estul sălbatic sunt realiste și înfiorătoare. Odată ce civilizația a cedat teritorii natura le-a recucerit și transformat în monumente care să reamintească efemeritatea omului.

„Intrarea era marcată de un obelisc din beton, pe care se mai puteau desluși, vag câteva litere, care probabil făcuseră parte din numele orașului pustiu. De o parte și de alta a străzii, blocuri de câteva etaje, vegheau ruinele cu miile de ochi ale ferestrelor fără geamuri.”

Ca o concluzie pot afirma că romanul lui George Lazăr e un SF românesc de calitate care demonstrează că literatura românească are potențial și poate ieși curând din conul de umbră în care a intrat datorită regimului comunist. Cu siguranță voi mai încerca textele lui Lazăr, iar vouă vă recomand să nu ocoliți scriitorii români, din recentele mele experiențe știu că avem unii foarte buni care merită citiți, mai ales de noi, conaționalii lor. 

Lecturi palpitante!

mostenitoarea heorot

Vi s-a întâmplat vreodată să vă intre în minte un titlu de carte, dintr-o sursă oarecare, să-l memorați undeva în adâncurile creierului și săptămâni mai târziu amintirea lui să vă izbească din plin? Exact acest lucru mi s-a întâmplat mie. Văzusem pe goodreads că o prietenă citea romanul SF „Moștenirea Heorot” și i-a făcut chiar o recenzie, și mi-a rămas întimpărit în minte. Apoi am uitat complet de carte. Zilele trecute am văzut cartea la Bookland și s-a produs un declic în mintea mea (aici fac o analogie cu unul dintre personajele cărții despre care vreau să vă vorbesc). 

Cartea, apărută la Nemira în 2008 este traducerea volumului din 1987 iar pe lângă Larry Niven mai are alți doi coautori: Jerry Pournelle și Steven Barnes, ambii pricepuți la a scrie Science Fiction. Și asta se vede de asemenea din continuitatea și unitatea textului, 630 de pagini nu-s chiar de ici de colo.

Cadrul general al narațiunii este reprezentat de prima colonie pământeană pe planeta Avalon care pare un adevărat succes; recoltele sunt bune iar vietățile extraterestre nu pun probleme. Sau cel puțin la început, deoarece ceea ce părea o excelentă sursă de hrană și un pește excelent se dovedește a fi mai mult decât atât, se dovedește a fi chiar vârful lanțului trofic. Lucru odată descoperit, e drept cu multe pierderi materiale și mai ales umane, le dă șansa coloniștilor să organizeze un sistem de apărare și supraviețuire astfel încât să rămână stăpâni acolo unde au pus prima dată piciorul. Normal, urmează o aventură și un război, lucruri care transformă cartea într-un deliciu literar plin de mister, cruzime dar și un suspans creat în așa fel încât sunt momente în care pur și simplu uiți să respiri și îți amintești doar atunci când simți că te sufoci, iar vederea și se încețoșează și rândurile se contopesc din lipsa oxigenului; și atunci răsufli adânc, iar răsuflul coincide cu o perioadă de acalmie în tumultul firului narativ.

Romanul celor trei autori, primul dintr-o serie, este de asemenea plin de referințe literare, atât plasate la începutul fiecărui capitol, sub formă de moto-uri ale capitolelor dar și în text, în replicile personajelor, ceea ce le dă un aer literar aparte.

„Moștenirea Heorot” este un roman plin de „efervescență, suspans și xenobiologie fascinantă” după cum afirmă Science Fiction Review.

Ochiul lumii

Prin noiembrie 2012 am intrat la bibliotecă în căutarea unor cărți interesante de lecturat. Am explorat rafturile încet și metodic extrăgând titluri care sunau tentant și răsfoindu-le. Așa am dat peste o carte groasă, neagră și cu un titlu, Ochiul Lumii, scris cu auriu. Am luat-o de pe raft și nu mică mi-a fost mirarea când am citit pe coperta 1 următoarea propoziție: „Cu Roata Timpului Robert Jordan duce la apogee opera lui Tolkien” – The New York Times.

Cartea cerea să fie lecturată! Am luat-o împreună cu altele și acasă am început să o parcurg cu nerăbdare. Prologul ne dezvăluie un fragment dramatic din viața lui Lewis Therin Telamon. Până dincolo de jumătatea cărții nu prea există vreo conexiune cu acest prolog astfel că pare pus acolo doar ca să deruteze.

În Ținutul Celor Două Râuri niște străini își fac apariția, niște străini cum Rand, Mat și Perrin nu au mai văzut. Cei doi străini sunt Lady Moiraine și Străjerul ei, Lan. În același timp pădurile dimprejur sunt bântuite de o figură întunecată. În noaptea Festivalului Iernii călărețul întunecat îți face apariția în sat însoțit de o armată de troloci – niște creaturi parțial oameni-parțial animale. Doar ajutorul dat de misterioasa Aes Sedai Moiraine și Străjerul ei îi salvează pe săteni de atacul forțelor întunecate. Se pare totuși că atacul avusese nu una și trei ținte: Rand, Mat și Perrin.

Moiraine le cere să părăsească grabnic Ținutul Celor Două Râuri pentru că la următorul atac al umbrei nu vor mai fi așa norocoși încât să scape cu viață. Fugind din satul lor și urmăriți de forțele întunecate, cei trei băieți nu au altă variantă decât să se încreadă în Moiraine și să caute ajutor și protecție în Turnul Alb din Tar Valon unde se află centrul puterii Aes Sedai.

Pe drum vor afla că Cel Întunecat vrea să orbească Ochiul Lumii, să pună stăpânire pe Marele Șarpe și să distrugă Roata Timpului. Rand, Mat și Perrin sunt cei trei sortiți să incline balanța spre bine și să protejeze lumea de influența crescândă a Celui Întunecat. Dar ce pot face trei fii de țărani împotriva celui mai mare Rău pe care l-a cunoscut lumea?

Ochiul Lumii este doar începutul unui mare război dintre Bine și Rău, dintre Lumină și Întuneric. Un război în care sorții de izbândă pentru Lumină sunt mici, profețiile sunt întunecate, iar o eventuală victorie a Binelui va fi umbrită de cruzime și nebunie, iar în acest context prologul are sens.

Două vorbe și despre autor:

Robert Jordan este pseudonimul literar al lui James Oliver Rigney Jr. (October 17, 1948 – September 16, 2007) pseudonim folosit doar pentru operele sale fantasy.  A scris 11 din cele 14 cărți ale seriei și a lăsat note și indicații pentru cea de-a douăsprezecea, care între timp s-a transformat în trei romane, ridicând numărul total la 14. Ultimele trei au fost scrise de Brandon Sanderson, scriitorul ales de soția lui Jordan pentru continuarea seriei.

Cele 14 volume ales seriei sunt:

1. The Eye of the World (Ochiul Lumii)

2. The Great Hunt (În Căutarea Cornului)

3. The Dragon Reborn (Dragonul Renăscut)

4. The Shadow Rising (Umbra se întinde)

5. The Fires of Heaven (Focurile Cerului)

6. Lord of Chaos 

7. A Crown of Swords

8. The Path of Daggers

9.Winter’s Heart

10. Crossroads of Twilight

11. Knife of Dreams

12. The Gathering Storm

13. Towers of Midnight

14.  A Memory of Light

Având în vedere perioada care s-a scurs de când am citit primul volum al seriei am avut nevoie de o împrospătare a cunoștințelor și ce sursă mai bună puteam găsi decât site-ul oficial:

http://www.dragonmount.com.

Femeia in negru

„Femeia în negru” este unul dintre cele mai cunoscute romane britanice. Un roman plasat în epoca victoriană dar cu accente de gotic și horror. „Femeia în negru” e o poveste cu fantome. Romanul a fost adaptat pentru teatru încă  din 1989 și continuă să se joace cu succes. În 2012 a avut parte de o ecranizare cu Daniel Radcliffe în rol principal. În momentul în care scriu această recenzie, încă nu am vizionat filmul.

Susan Hill ne spune povestea avocatului Arthur Kipps, însă ne-o spune folosind tehnica flashback-ului. În momentul în care ne istorisește povestea șocantă pe care a trăit-o Arthur Kipps este déjà în vârstă și marcat pentru totdeauna de evenimentele la care a luat parte.

Tânăr fiind, Arthur este trimis de către șeful său, domnul Bentley, ca executor testamentar al bătrânei doamne Drablow. Acesta odată sosit constată că locuitorii din Crythin au anumite superstiții și temeri legate de Casa din Mlaștina Țiparului, locuința răposatei doamne Drablow, așezată dincolo de Digul celor Nouă Vieți.

Prima întâlnire ciudată pe care o are Arthur e la slujba de înmormântare, când vede o doamnă îndoliată și evident grav bolnavă, dar care dispare pe neașteptate.

Ajuns în Casa din Mlaștina Țiparului, Arthur se pune pe treabă și începe sortarea cantității imense de maculatură adunată de doamna Drablow, care pare că a păstrat orice petic de hârtie pe care le-a utilizat vreodată. Clima zonei este ciudată, ceața se face simțită brusc, iar niște strigăte de ajutor îl determină pe Arthur să-și abandoneze treaba și să plece prin ceață rătăcindu-se în mlaștină, fără posibilitatea de a mai ajunge la digul acum acoperit de reflux.

Este găsit în cele din urmă de Keckwick, cel însărcinat cu transportul lui, și dus la han. Cum însă misiunea trebuie încheiată, Arthur se întoarce a doua zi la Casa din Mlaștina Țiparului cu provizii și un cățel, hotărât să termine cât mai repede și să plece de acolo. Scrisorile doamnei Drablow îi dezvăluie lucruri nebănuite, pe care cei din Crythin le-au trecut sub tăcere, misterul începe să se dezlege și Arthur se trezește adâncit într-o poveste terifiantă cu fantome, a cărui final nu-l poate bănui și îl va afecta pentru tot restul vieții.

A fost o poveste de groază excelentă, deoarece la început nimic nu dădea de bănuit că va urma ceva terifiant, iar finalul te bagă în sperieți  chiar când să concluzionezi că nu-și merită numele de roman horror. Autoarea crează o stare de permanentă tensiune prin atmosfera plină de mister, superstiții și nesiguranță, dar și prin cadrul desfășurării evenimentelor, Mlaștina Țiparului. Nu e chiar o poveste de groază tipică dar asta nu-i strică farmecul. V-o recomand