De veghe in lanul de secara

Pentru mine anul asta se anunta a fi unul fructuos din punct de vedere livresc. Mi-a revenit pofta de citit, si chiar mai apriga decat ma asteptam. Iar lucrul asta nu poate decat sa ma bucure. Daca tot nu dorm noptile, ar fi chiar pacat sa nu folosesc acest timp in folosul meu, nu?

Ei bine, in week-end  am terminat faimoasa carte a scriitorului american J. D. Salinger “De veghe in lanul de secara”, aparuta in 1951. La vremea aceea, a iscat mari controverse din cauza limbajului vulgar folosit de personajul principal, a parerilor liber exprimate despre sex si a comportamentului sau antisocial. Si cu toate astea, sau poate tocmai datorita lor, romanul i-a adus autorului consacrarea, continuand sa fie foarte popular si-n zilele noastre (unii chiar il considera cartea de capatai a oricarui adolescent).

Actiunea propriu-zisa a cartii se desfasoara pe parcursul a numai doua-trei zile si este povestita la persoana intai de catre personajul principal, un adolescent de 17 ani pe nume Holden Caulfield. Desi nu e clar specificat, intelegem ca in momentul povestirii, acesta se afla intr-un spital de boli psihice de langa Hollywood. Adresandu-se direct cititorului, Holden povesteste “intamplarile demente pe care le-a trait in preajma Craciunului, inainte sa ajunga la capatul puterilor si sa fie nevoit sa vina aici sa se potoleasca”, amintindu-si in acelasi timp si alte trairi din viata sa. Daca nu ma insel, e ceea ce se cheama povestire in rama sau povestire in povestire (parca asa ne invatase profa de romana din generala).

Exmatriculat din nou, de data aceasta de la Pencey Prep, o scoala cu pretentii din Pennsylvania, pentru ca picase la patru din cele cinci materii, Holden decide sambata seara sa ia trenul spre New York si sa stea la holtel pana miercuri, cand incepea de drept vacanta si parintii il asteptau acasa. Si-n tot acest timp, umbla aiurea, intalneste diverse persoane, isi face tot felul de planuri, isi imagineaza scenarii si se hotaraste sa fuga in lume pentru a nu-si infrunta parintii.

Au fost momente cand m-a enervat teribil Holden asta. E un vesnic nemultumit, totul il plictiseste, nimic nu-i convine, nimeni nu e pe placul lui, nu-i scapa niciun defect al celorlalti, bea exagerat, fumeaza intruna, se gandeste numai la sex, are un limbaj trivial (in vocabularul sau abunda cuvinte ca “infect”, “imputit”, “pacatos”, “cretin”, “nenorocit”), atitudinea fata de cei din jur lasa de dorit, e mincinos, cinic si misogin. Au fost si momente cand chiar m-au amuzat scenariile create de imaginatia lui debordanta (ba chiar mi-au amintit de mine la adolescenta), m-au incantat replicile sale sarcastice, modul simplu, direct si sincer de a povesti, precum si momente cand m-a induiosat prin generozitatea de care da dovada, prin dragostea imensa pe care i-o poarta surorii sale mai mici, Phoebe si caldura si respectul cu care vorbeste de fratele sau Allie, mort de leucemie.

Dar cel mai mult si mai mult mi-a starnit compasiune. E doar un pusti debusolat, prins intre doua lumi, varsta inocenta a copilariei si cea dificila a maturitatii, de unde si frustrarea si inadaptarea lui. Penduleaza intre extreme, e incapabil sa relationeze cu ceilalti, dar simte constant nevoia de a avea prieteni cu care sa discute; uraste snobismul si prefacatoria, dar el insusi se declara “cel mai mare mincinos”; isi aminteste cu melancolie de copilarie, dar se considera matur; e inteligent, dar pica la aproape toate materiile; e rational, dar actioneaza la primul impuls; e obsedat de sex, dar e incapabil sa intretina relatii sexuale cu prostituata de la hotel; nu comunica bine cu parintii, dar nici nu vrea sa-i vada dezamagiti; e pueril cand tot incearca sa afle ce se intampla cu ratele din Central Park cand ingheata apa, dar denota responsabilitate cand are grija de surioara sa. Ea e cea care il convinge sa se intoarca acasa, sa dea ochii cu parintii si sa-si asume raspunderea pentru esecul scolar. Holden devine constient ca plecarea lui, mai ales dupa ce pierduse deja un frate, o va afecta teribil pe Phoebe si da astfel dovada de maturitate. Iar pe mine m-a facut sa-l indragesc.

Parerea mea e ca Holden e un inadaptat cu inima mare si suflet chinuit. El cu gura lui spune intruna ca se simte “ingrozitor de singur si trist”. Si mai cred ca moartea fratelui sau Allie l-a afectat mult mai mult decat lasa el sa se vada, de unde si psihicul sau labil. Nu degeaba fantezia lui e sa stea de veghe intr-un lan de secara, la marginea unei prapastii ametitoare si sa prinda copiii sa nu cada in ea. Asta spune totul.

In concluzie, cartea mi-a placut, desi are un final cam brusc. Imi pare rau insa ca nu am citit-o la adolescenta, sunt curioasa cu ce ochi l-as fi privit atunci pe Holden?!

Daca ce v-am povestit v-a convins sa o cititi, puteti comanda “De veghe in lanul de secara” de pe librarie online. Eu zic ca nu trebuie ratata, cred ca e una din acele carti ce merita a fi citite intr-o viata de om!