Prin noiembrie 2012 am intrat la bibliotecă în căutarea unor cărți interesante de lecturat. Am explorat rafturile încet și metodic extrăgând titluri care sunau tentant și răsfoindu-le. Așa am dat peste o carte groasă, neagră și cu un titlu, Ochiul Lumii, scris cu auriu. Am luat-o de pe raft și nu mică mi-a fost mirarea când am citit pe coperta 1 următoarea propoziție: „Cu Roata Timpului Robert Jordan duce la apogee opera lui Tolkien” – The New York Times.
Cartea cerea să fie lecturată! Am luat-o împreună cu altele și acasă am început să o parcurg cu nerăbdare. Prologul ne dezvăluie un fragment dramatic din viața lui Lewis Therin Telamon. Până dincolo de jumătatea cărții nu prea există vreo conexiune cu acest prolog astfel că pare pus acolo doar ca să deruteze.
În Ținutul Celor Două Râuri niște străini își fac apariția, niște străini cum Rand, Mat și Perrin nu au mai văzut. Cei doi străini sunt Lady Moiraine și Străjerul ei, Lan. În același timp pădurile dimprejur sunt bântuite de o figură întunecată. În noaptea Festivalului Iernii călărețul întunecat îți face apariția în sat însoțit de o armată de troloci – niște creaturi parțial oameni-parțial animale. Doar ajutorul dat de misterioasa Aes Sedai Moiraine și Străjerul ei îi salvează pe săteni de atacul forțelor întunecate. Se pare totuși că atacul avusese nu una și trei ținte: Rand, Mat și Perrin.
Pe drum vor afla că Cel Întunecat vrea să orbească Ochiul Lumii, să pună stăpânire pe Marele Șarpe și să distrugă Roata Timpului. Rand, Mat și Perrin sunt cei trei sortiți să incline balanța spre bine și să protejeze lumea de influența crescândă a Celui Întunecat. Dar ce pot face trei fii de țărani împotriva celui mai mare Rău pe care l-a cunoscut lumea?
Ochiul Lumii este doar începutul unui mare război dintre Bine și Rău, dintre Lumină și Întuneric. Un război în care sorții de izbândă pentru Lumină sunt mici, profețiile sunt întunecate, iar o eventuală victorie a Binelui va fi umbrită de cruzime și nebunie, iar în acest context prologul are sens.
Două vorbe și despre autor:
Robert Jordan este pseudonimul literar al lui James Oliver Rigney Jr. (October 17, 1948 – September 16, 2007) pseudonim folosit doar pentru operele sale fantasy. A scris 11 din cele 14 cărți ale seriei și a lăsat note și indicații pentru cea de-a douăsprezecea, care între timp s-a transformat în trei romane, ridicând numărul total la 14. Ultimele trei au fost scrise de Brandon Sanderson, scriitorul ales de soția lui Jordan pentru continuarea seriei.
Cele 14 volume ales seriei sunt:
1. The Eye of the World (Ochiul Lumii)
2. The Great Hunt (În Căutarea Cornului)
3. The Dragon Reborn (Dragonul Renăscut)
4. The Shadow Rising (Umbra se întinde)
5. The Fires of Heaven (Focurile Cerului)
6. Lord of Chaos
7. A Crown of Swords
8. The Path of Daggers
9.Winter’s Heart
10. Crossroads of Twilight
11. Knife of Dreams
12. The Gathering Storm
13. Towers of Midnight
14. A Memory of Light
Având în vedere perioada care s-a scurs de când am citit primul volum al seriei am avut nevoie de o împrospătare a cunoștințelor și ce sursă mai bună puteam găsi decât site-ul oficial:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu